"Ce poate fi mai frumos decat sa te nasti, sa traiesti si sa mori in eterna si fascinanta Romanie a vremurilor noastre... Acum cand totul, chiar si incalzirea, se globalizeaza. Globalizarea inglobarii in datorii a gloabelor cu creiere globulare.", gandesc eu metafizic in timp ce ma indrept spre casa, intr-o dupa-amiaza tarzie de Iulie canicular, soarele bombardandu-mi nemilos moalele palariei cu radiatie UVA. Globule de sudoare imi coboara pe frunte si imi intra inexorabil in ochi provocandu-mi dureri atroce. Setea ma ataca violent iar in creier mi se declanseaza un mesaj publicitar legat de o anumita licoare cu nume si gust de medicament folosit in stadiile terminale ale unor boli incurabile... (Contine electroliti! )... Deviez de la traseul meu prestabilit si ma indrept spre un minimarket cu gandul sa imi cumpar cel mai rece suc pe care reusesc sa pun mana. Zis si facut. Dupa o mini-inghesuiala la casa, ies victorios nu cu una; ci doua sticle de racoritoare in maini, una mai rece decat cealalta. Ies din magazin, apuc sa videz unul din recipiente si ma pregatesc sa imi continui itinerariul prin soarele neiertator, cand... CIRC!
In ciuda caldurii insuportabile, ma opresc in drum, martor al unei scene insolite... Pe carosabil, un el si o ea par a se acuza reciproc de ceva ce momentan imi scapa... El posesor de fizic de luptator sumo si ceafa cu colacei impletiti, ea posesoare de plete blonde si motocicleta de firma japoneza; (trei katakana cu consonante jucause; "copacul cu clopotei" ar fi una dintre traducerile posibile...). Ea arata acuzator cu degetul spre janta de un negru profund lucios, proaspat decorata cu o julitura al carei portocaliu nu prevesteste nimic bun (sic!). Cativa metri mai departe, undeva pe mijlocul strazii, zace o bucata din ceea ce odata a fost o caramida mare, frumoasa, paralelipipedica, acum doar un bolovan inform si PORTOCALIU, si, evident, a carui prezenta in mijlocul strazii nu prevestea nimic bun...
In ciuda rezistentei induse de caldura lichefianta in circuitele mele neuronale, legatura intre cele doua elemente de aceeasi culoare s-a facut relativ rapid. "Cu alte cuvinte... caramida a ajuns cumva... in roata femeii asteia", gandeam eu vascos si transpirat.
- O PLATESTI!, tipa dama in blugi, geaca de motor si bocanci
- ..., ridica din umeri tanarul, usor, supraponderal...
Pe scurt, ce se intamplase:
Posesorul de kilograme fara numar se ofuscase din cauza unui patruped local, scopul si durata ofuscarii nefiind de interes in acest moment, si fara sa gandeasca prea mult... rectific; si comportandu-se absolut normal, aprehendase de pe trotuarele mustind de istorie ale Tomis Nordului, o mare CARAMIDA, careia i-a imprimat o forta al carei vector tintea in mod explicit potaia, lansata intre timp intr-un sprint vertiginos. Caramida - Caine... Sortiti sa fie impreuna... O FORTUNA, dar ce sa vezi! In calea fericirii lor aparu Femeia-Ce-Calareste-Monstrul-Cu-Doua-Roti... Zborul caramizii fu astfel frant pe veci de roata din fata a motocicletei, pe cat de japoneza pe atat de in viteza. Frant e zborul, franta e caramida... Frante sunt roata si inima motociclistei:
-Daca dai in EA! (n.r.-motocicleta), dai in MINE!,
-Esti vinovat, ai facut o tampenie, DE CE NU ITI ASUMI?, si tot asa, intre butonat telefonul mobil si examinat indeaproape janta japoneza ranita de caramida autohtona...
Profitand de nesperata ocazie, o duzina de pensionari s-au asezat strategic pe gradena improvizata ad-hoc pe treptele unui magazin de cartier, deliberand savant asupra motivului, cauzei, vinovatului, politicii evenimentului, pentru a enumera doar cateva din obiectele supuse discutiei in efect.
- Uita-te si sub craci sa vezi daca are ceva... (pervers)
- Da-i ma' bani ca are nevoie... (sarcastic)...
"El a aruncat cu piatra, dar ea a intrat in piatra, deci el nu e de vina....", se aude unul mai mucalit.
Iar eu stau si privesc siderat toata scena, incapabil sa ma desprind de rolul de spectator fara voia mea. "Cine e vinovat? Barbatul, femeia, cainele, japonezii, caramidarul, martorul, politistul-care-nu-mai-vine..." Simt o bataie pe umar... Nu imi sta in obicei sa ma intorc, dar de data asta o fac...
-Ah, multumesc, spune unul dintre pensionari. "Nu vedeam bine..."
