LLY

Her licence plates suggest she's young...
They also state, her name is Lily,
Her daddy bought the car, he loves her, really...
As do we all,
'cuz she's so pretty!

Cinders of creation

The hallowed heart...
Unfinished prayers,

We find our strength
In turning death to life,
Emaciated spirits,
Marble eyes,
Withhold the truth
Like knots to cutting knife...

Ignite the pires,
Set the fires high,
'Till burns the ever cobweb laden sky...

...................................................................


...for up above,
they shimmer, every night,
The cinders of creation
Still alight...

Poetry In Motion

To fake a smile...

Lanes for people, high-tech gadgets disrupt reality,

No need to wonder, nor to feel...

And faking life is life itself.

No light shines through our spirit numbing curtains,

For no one needs to know what waits outside,

With empty souls and hollow staring eyes,

We climb the stairs of life

But keeping still...

The stair itself is moving,

But we're not.

We stand, and watch...

And wait for it to pass.

When you are dead, you're so afraid of life,

If you're alive, then all you wish is death...

The midgets standing tall amidst the crowd,

As giants crumble down

Without a sound...

Novelty

      ...the point of infinite change… Life changer to some, life ender to others… The event that will eventually occur whether you expect it or not, regardless of your own expectations whatsoever… The strange attractor in our fractional dimension lifeline… The one that comes, like a thief in the night… The one event that will catch you offhand no matter what, regardless of how well you have (or have been) trained over the years, regardless of any previous experience… The one thing that overwhelms your logic, just by being new… The one that mocks any rules of organization just by being so unashamedly simple in its representation. The one that makes chaos cringe with embarrassment with its beyond reason complexity… The one that passes beyond, and further, yet remains… You'll know it when it comes, just like your first orgasm, the ender of pure happiness… But only once… Don't wait for it to happen! It's just like waiting for a star to die… Once in an eternity, it happens… The pattern is renewed again, forevermore… The dream is over… A dream has just begun…

Cum sa ne ferim de prosti...

Anul 2012, undeva in Europa Centrala...

      O editura cunoscuta pentru publicarea diverselor ghiduri si manuale din cele mai variate domenii decide sa lanseze pe piata doua tutoriale inedite prin subiectul abordat... Primul ghid este intitulat "Cum sa ne ferim de prosti", iar cel de-al doilea, complementar celui anterior: "Cum sa ne aparam de oamenii inteligenti". Evident ca editura a avut grija ca tirajul sa fie suficient de mare pentru prima editie, poate chiar au exagerat un pic in aceasta directie, ca dovada la un an de la aparitia ghidurilor pe rafturile librariilor, gheretelor si chioscurilor ambulante, analiza de piata a intors un rezultat de nici mai mult nici mai putin de 2 (doua) exemplare vandute... Stupefiati, managerii editurii au cerut explicatii si o analiza de piata aprofundata... In final, specialistii in psihologia marketingului au ajuns la un rezultat care sa multumeasca pe toata lumea: Oamenii inteligenti nu aveau de ce sa achizitioneze manualul "Cum sa ne ferim de prosti", pentru ca sunt suficient de inteligenti incat sa realizeze ca, de prosti este imposibil sa te feresti, ascunzi, aperi etc, etc., iar prostii sunt atat de prosti, incat oamenii inteligenti nu prezinta un pericol iminent pentru ei, pentru ca unui om prost insusi conceptul de inteligenta ii este strain si mai mult, un om prost nici macar nu este constient de faptul ca realitatea obiectiva ar putea fi perceputa, traita si exprimata diferit de catre un intelect superior. Concluzia? Ghidurile sunt inutile... In urma acestei decizii transante ghidurile au fost retrase rapid de pe piata si incinerate sumar...

      P.S. Undeva, pe rafturile unei biblioteci personale continand 10.000 de carti, catalogate si aranjate pe categorii, ascuns printre cele cateva zeci de manuale si ghiduri atent selectionate, putem gasi, aproape neatins, unicul exemplar achizitionat vreodata al ghidului "Cum sa ne aparam de oamenii inteligenti"...

      Dupa ce a cumparat si citit manualul "Cum sa ne ferim de prosti", posesorul acestuia nu a mai fost vazut vreodata...

Drama unui fond de pensii

      Presedintele Romaniei, Traian Basescu pare a ne indemna sa nu punem semn de egalitate intre pensionari si tara, atunci cand declama marti (ceasul rau…) la Dornesti ca, "nu situatia tarii este dramatica, si cea a fondului de pensii", adaugand apoi ca, "un deficit de 3,6 miliarde de euro nu este o joaca..." Cum si de unde vom avea resurse pentru acoperirea acestei gauri fara fund in bugetul si asa peticit si carpit cu imprumuturi mai mult sau mai putin rambursabile, ne raspunde tot "excelenta sa" badita Traian: "Aducem bani din alta parte", "Variantele sunt multe"... totodata identificand rapid si pe cei care se fac vinovati de acest dezastru socio-economic: "Cert este că exact ticăloşii care au cumpărat voturi păcălindu-i pe pensionari că le pot dubla pensiiile acum ţipă. Şi dintre oamenii politici, şi din presă"… Adevaratii responsabili, in acceptiunea actualilor guvernanti, sunt iata, din nou, pensionarii, acesti paria ai societatii romanesti, casta de oameni cu un statut aparte - acela de sac fara fund, gaura neagra a bugetului, din care nici macar lumina reflectata de moneda nationala nu mai poate razbate afara. Masa de manevra sau nu, sa nu uitam, Domnule Presedinte, ca de voturile mult uratilor pensionari au depins atat viitorul dumneavostra, cat si al nostru, al “restului” lumii. Sunt acuzati ca au votat cu stomacul, nu cu creierul sau, Doamne Fereste!, sufletul… Asta dupa ce au fost infometati sistematic, exact in scopul de a obtine din ei o masa de votanti docili si iresponsabili. Satisfactia unei clipe de glorie in plan electoral platita cu ani intregi de foame, lipsuri si agonie. In aceasta ecuatie a suferintei, fericirea nu este o solutie valida.
Concluzia - Atunci cand ajungi sa te imprumuti pentru a subzista, iar insusi salariul pe care il iei de la angajator provine din fonduri imprumutate, atunci cand fiecare unitate monetara aflata in circulatie in aceasta tara poarta cu sine o dobanda latenta, ei bine, daca nici atunci situatia unei tari nu este dramatica iar aparatul de stat refuza cu obstinatie sa accepte acest lucru invocand solutii de moment care nu fac altceva decat sa adanceasca si mai mult tara in mocirla indatorarii galopante, inseamna ca ne meritam cu totii soarta. Pentru ca se pare ca nu suntem in stare sa ne croim o alta. Nici acum, nici alta data.

Natura moarta 3D cu pensionari, caramida si motocicleta...

      "Ce poate fi mai frumos decat sa te nasti, sa traiesti si sa mori in eterna si fascinanta Romanie a vremurilor noastre... Acum cand totul, chiar si incalzirea, se globalizeaza. Globalizarea inglobarii in datorii a gloabelor cu creiere globulare.", gandesc eu metafizic in timp ce ma indrept spre casa, intr-o dupa-amiaza tarzie de Iulie canicular, soarele bombardandu-mi nemilos moalele palariei cu radiatie UVA. Globule de sudoare imi coboara pe frunte si imi intra inexorabil in ochi provocandu-mi dureri atroce. Setea ma ataca violent iar in creier mi se declanseaza un mesaj publicitar legat de o anumita licoare cu nume si gust de medicament folosit in stadiile terminale ale unor boli incurabile... (Contine electroliti! )... Deviez de la traseul meu prestabilit si ma indrept spre un minimarket cu gandul sa imi cumpar cel mai rece suc pe care reusesc sa pun mana. Zis si facut. Dupa o mini-inghesuiala la casa, ies victorios nu cu una; ci doua sticle de racoritoare in maini, una mai rece decat cealalta. Ies din magazin, apuc sa videz unul din recipiente si ma pregatesc sa imi continui itinerariul prin soarele neiertator, cand... CIRC!

      In ciuda caldurii insuportabile, ma opresc in drum, martor al unei scene insolite... Pe carosabil, un el si o ea par a se acuza reciproc de ceva ce momentan imi scapa... El posesor de fizic de luptator sumo si ceafa cu colacei impletiti, ea posesoare de plete blonde si motocicleta de firma japoneza; (trei katakana cu consonante jucause; "copacul cu clopotei" ar fi una dintre traducerile posibile...). Ea arata acuzator cu degetul spre janta de un negru profund lucios, proaspat decorata cu o julitura al carei portocaliu nu prevesteste nimic bun (sic!). Cativa metri mai departe, undeva pe mijlocul strazii, zace o bucata din ceea ce odata a fost o caramida mare, frumoasa, paralelipipedica, acum doar un bolovan inform si PORTOCALIU, si, evident, a carui prezenta in mijlocul strazii nu prevestea nimic bun...
In ciuda rezistentei induse de caldura lichefianta in circuitele mele neuronale, legatura intre cele doua elemente de aceeasi culoare s-a facut relativ rapid. "Cu alte cuvinte... caramida a ajuns cumva... in roata femeii asteia", gandeam eu vascos si transpirat.

- O PLATESTI!, tipa dama in blugi, geaca de motor si bocanci
- ..., ridica din umeri tanarul, usor, supraponderal...

      Pe scurt, ce se intamplase:
      Posesorul de kilograme fara numar se ofuscase din cauza unui patruped local, scopul si durata ofuscarii nefiind de interes in acest moment, si fara sa gandeasca prea mult... rectific; si comportandu-se absolut normal, aprehendase de pe trotuarele mustind de istorie ale Tomis Nordului, o mare CARAMIDA, careia i-a imprimat o forta al carei vector tintea in mod explicit potaia, lansata intre timp intr-un sprint vertiginos. Caramida - Caine... Sortiti sa fie impreuna... O FORTUNA, dar ce sa vezi! In calea fericirii lor aparu Femeia-Ce-Calareste-Monstrul-Cu-Doua-Roti... Zborul caramizii fu astfel frant pe veci de roata din fata a motocicletei, pe cat de japoneza pe atat de in viteza. Frant e zborul, franta e caramida... Frante sunt roata si inima motociclistei:

-Daca dai in EA! (n.r.-motocicleta), dai in MINE!,
-Esti vinovat, ai facut o tampenie, DE CE NU ITI ASUMI?, si tot asa, intre butonat telefonul mobil si examinat indeaproape janta japoneza ranita de caramida autohtona...


      Profitand de nesperata ocazie, o duzina de pensionari s-au asezat strategic pe gradena improvizata ad-hoc pe treptele unui magazin de cartier, deliberand savant asupra motivului, cauzei, vinovatului, politicii evenimentului, pentru a enumera doar cateva din obiectele supuse discutiei in efect.

- Uita-te si sub craci sa vezi daca are ceva... (pervers)
- Da-i ma' bani ca are nevoie... (sarcastic)...
"El a aruncat cu piatra, dar ea a intrat in piatra, deci el nu e de vina....", se aude unul mai mucalit.


      Iar eu stau si privesc siderat toata scena, incapabil sa ma desprind de rolul de spectator fara voia mea. "Cine e vinovat? Barbatul, femeia, cainele, japonezii, caramidarul, martorul, politistul-care-nu-mai-vine..." Simt o bataie pe umar... Nu imi sta in obicei sa ma intorc, dar de data asta o fac...

-Ah, multumesc, spune unul dintre pensionari. "Nu vedeam bine..."